Iti multumesc pentru ca existi .. azi prin tine am reusit sa imi regasesc vechea iubire si anume pasinea pentru teatru.
Langa mine la ora de actorie colega mea avea in mana o hartie pe care era asternut monologul Ninei Zarecinaia din ''Pescarusul'' de Cehov .. prima data nu am bagat de seama, apoi l-am citit si m-am regasit in el ; '' el nu credea in teatru, radea de visurile mele, si incetul cu incetul n-am mai crezut nici eu si mi-am pierdut curajul .. ''. As fi vrut sa fi avut si eu curajul Ninei de a spune aceste cuvinte, dar m-am ascuns in mine si ma minteam .. imi spuneam ca numai vreau sa ajung pe scandura .
Au fost multe zile in care nu doream sa mai aud de texte, de personaje, de piese .. multe zile in care mi-era frica sa nu dezamagesc publicul, multe zile in care nu gaseam o franghie pentru a iesi din acea prapastie.
La inceput ; '' .. nu stiam ce sa fac cu mainile si ce sa fac pe scena, nu eram stapana pe vocea mea. Nu poti intelege starea asta, sa simti ca joci ingrozitor de prost . '' Sunt lucruri destul de adevarate, sunt sentimente ce le simte orice artist pe scena pentru prima oara. Sunt niste emotii destul de puternice.
Iar acum mi-am dat seama ca prima dragoste nu se uita niciodata, uneori mai cazi intr-o groapa te lovesti la cap si uiti, dar pe parcurs memoria iti revine, iti revin sentimentele, niste sentimente puternice ce inving tot ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu